Copil în stop cardiorespirator în urma unui INCENDIU cumplit. Intervenție de urgență a autorităților
Marți după-amiază, un incendiu violent a cuprins o locuință din localitatea Tonciu, județul Mureș, punând în pericol viața unui copil surprins în interiorul casei. Salvatorii continuă lupta contracronometru pentru a-i salva viața.
Locuință cuprinsă de flăcări
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, incendiul a izbucnit în condiții necunoscute, afectând întreaga structură a casei. La fața locului, au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de o ambulanță SMURD.
Când echipele de intervenție au ajuns la fața locului, incendiul se manifesta generalizat, distrugând întreaga locuință și făcând misiunea pompierilor extrem de dificilă.
Copil evacuat în stare gravă
Un copil, aflat în interiorul casei în momentul declanșării incendiului, a fost evacuat de rude înainte ca pompierii să ajungă. Din nefericire, copilul era în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au intervenit imediat pentru a efectua manevre de resuscitare, iar eforturile pentru salvarea vieții sale continuă.
Pompierii lucrează intens pentru a stinge flăcările și pentru a limita extinderea incendiului la alte clădiri sau obiecte din apropiere. Cauzele producerii incendiului nu sunt deocamdată cunoscute, urmând să fie investigate de autorități după finalizarea operațiunilor de stingere.
„Din păcate, copilul se afla în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale îi aplică manevre de resuscitare iar eforturile pentru salvarea vieții sale continuă”, transmit pompierii.