MENIU

Copil de doi ani, ucis de un microbuz școlar, condus de un șofer băut

Un copil de doar doi ani a fost accidentat mortal de un microbuz școlar condus de un șofer cu alcoolemie de 0,08 grame la mie, scrie Realitateadeiasi.net.

Un copil în vârstă de numai doi ani și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier care a avut loc marți în comuna Moțca, din Iași.

Potrivit anchetatorilor, șoferul suspectat de producerea accidentului avea și alcoolemie.

„Am fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier mortal. Potrivit informațiilor deținute, șoferul unui microbuz școlar a acroșat un minor în vârstă de doi ani, lăsat nesupravegheat de către mamă, care mersese să ia un alt copil. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 0,08 grame la mie. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Mai multe articole despre:
accident Iaşi copil microbuz şcolar