Copil de doar 12 ani, operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră de 10 centimetri. Intervenție chirurgicală revoluționară la Iași
O intervenție chirurgicală revoluţionară, în semiîntuneric, a avut loc la Iași. Medicii au făcut eforturi uriașe pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetri. Operația a fost un scces. Echipa medicală a fost condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi.
Băiatul a trecut printr-o intervenţie chirurgicală complexă de aproximativ 5 ore, în cadrul căreia echipa de neurochirurgi ieşeni a reuşit să îndepărteze o tumoră de peste 10 centimetri.
Potrivit Dr. Lucian Eva, pentru prima dată în România a fost folosită substanţa de contrast inovatoare, acidul 5-aminolevulinic (5-ALA), la un copil, fapt care a permis identificarea şi protejarea ţesutului cerebral sănătos.
"Această substanţă a jucat un rol esenţial în succesul intervenţiei şi în salvarea vieţii lui Marian, un copil care a ajuns la noi de la Tulcea. Am mai utilizat această substanţă, dar la adulţi. După efectuarea explorărilor RMN (Rezonanţă Magnetică Nucleară -n.r), am decis să facem o rezecţie maximală a leziunii, utilizând o substanţă de contrast, acid 5-aminolevulinic. Era singura modalitate pentru rezecţie a unei astfel de tumori. De altfel, folosirea acestei substanţe este singura modalitate din lume pentru rezecţia maximală a acestei tumori. Utilizarea substanţei la copii a fost o contraindicaţie relativă în această privinţă, dar există de câţiva ani studii care arată eficienţa utilizării substanţei, după anumite criterii, în ceea ce priveşte rezecţia acestui tip de tumori la pacienţii tineri", a declarat, pentru AGERPRES, conf.univ.dr. Lucian Eva.
Operaţia a fost un succes.
"Am reuşit să îndepărtăm maximal tumora. Starea copilului este bună. Urmează să vedem ulterior rezultatul examenului anatomopatologic şi tratamentul complementar pe care copilul îl va urma. Faptul că am utilizat această substanţă ne-a ajutat foarte mult în a face o rezecţie maximală şi corectă a leziunii, fără ca acest copil să aibă deficite post operatorii. Din discuţiile cu el am înţeles că îi place fotbalul şi este fan Politehnica Iaşi. Am transmis celor de la echipa de fotbal, iar ei i-au făcut cadou un echipament sportiv. Mama lui mi-a spus că pentru prima oară a început să zâmbească", a mai declarat medicul.