MENIU

Copil de 6 ani transportat în comă la spital, după ce poarta unui teren de fotbal a căzut peste el

Copilul a fost transportat de urgență la spital

Accident cumplit într-o localitate din Bihor. Un copil de 6 ani a ajuns la spital în comă, după ce poarta metalică de pe un teren de fotbal a căzut peste el. Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional! Băiatul are răni grave la cap, torace și mâini și a fost dus de urgență la spital. 

Potrivit comunicatului emis de Biroul de presă al Poliției Bihor duminică, echipa de intervenție de la Secția 9 de Poliție Rurală Cefa a constatat că accidentul a avut loc în timp ce copilul se juca alături de un prieten de 8 ani în apropierea porții de fotbal. Potrivit informațiilor preliminare, poarta metalică s-a desprins și a căzut peste copilul de 6 ani.

 
 
 

Copilul rănit a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Oradea, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Conform declarației dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, copilul a suferit un traumatism cranian sever și alte leziuni la nivelul corpului și se află în prezent în comă, fiind monitorizat în secția de Terapie Intensivă.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru vătămare corporală din culpă, în încercarea de a stabili proprietarul porții și responsabilul pentru fixarea acesteia, în vederea prevenirii unor astfel de tragedii în viitor. Ancheta este în desfășurare la Secția 9 de Poliție Rurală Cefa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Mai multe articole despre:
copil in coma lovit de poarta de fotbal spital