Copil de 5 ani, de la grădiniță direct la Urgențe, după ce a căzut de pe un scaun și s-a lovit la cap. Micuțul a fost împins de un coleg, în timp ce se jucau
O simplă joacă putea să aibă consecințe grave. Un băiețel de 5 ani de la o grădiniță din Botoșani a fost dus la Urgențe, după ce a căzut de pe scaunul pe care se urcase și s-a lovit la cap. Incidentul s-a petrecut în timpul programului, în vreme ce micuțul se juca cu un alt copil, a fost împins și și-a pierdut echilibrul.
În urma acestui incident, băiatul a căzut de pe scaun și s-a lovit la cap, relatează monitorulbt.ro.
Imediat după incident, educatoarea a dus copilul la cabinetul medical, unde a fost pansat, și a anunțat părinții.
Mama băiatului a sunat la 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, considerând că angajaţii grădiniţei nu i-ar fi acordat îngrijirile corespunzătoare.
Din informațiile existente, nu a fost necesară internarea copilului.