MENIU

Copil de 2 ani, mort într-un incendiu la Buzău. Camera i-a fost cuprinsă de flăcări

Tragedie în comuna buzoiană Vâlcelele. Un copil de numai 2 ani a pierit într-un incendiu de locuință.

Potrivit ISU Buzău, pompierii au fost chemați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Vâlcelele.

„De urgență, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijin a fost dislocată și o ambulanță SAJ.

La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuință pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

Din păcate în interiorul locuinței a fost găsit carbonizat trupul unui copil în vârstă de aproximativ 2 ani", a transmis ISU Buzău.

Băiețelul făcea parte dintr-o familie liniștită, scrie presa locală, și avea o surioară. În momentul izbucnitii incendiului, în camera în care dormea copilul, mama acestuia era afară, alături de fetiță. Femeia nu a reușit să intre în casă cuprinsă de flăcări și fum.  

Mai multe articole despre:
incendiu buzau copil mort incendiu buzau