MENIU

Copil de 12 ani, în stare gravă după ce s-a strangulat accidental la joacă

Un băiat din judeţul Iaşi a ajuns, joi, în stare gravă la Spitalul pentru Copii "Sfânta Maria" din oraş, după ce s-a strangulat accidental la locul de joacă. Prognosticul medicilor este rezervat în acest caz.    

Reprezentanţii Spitalului de Pediatrie "Sfânta Maria", din Iaşi, au spus că băiatul în vârstă de 12 ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală, după un accident la locul de joacă.

"Un copil s-a strangulat în mod accidental, la locul de joacă. Când a ajuns la noi era asistat ventilator, nu respira singur. Era instabil hemodinamic, a fost investigat, s-a făcut computer tomograf, a avut şi un consult neurochirurgical şi a fost internat în Secţia de Terapie Acută, deoarece necesită o terapie susţinută", a declarat dr. Tamara Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Iaşi.

Potrivit acesteia, prognosticul medicilor este rezervat în privinţa copilului, care locuieşte în apropierea localităţii Podu Iloaiei.

Potrivit Mediafax, medicul ieşean a adăugat că, din informaţiile deţinute, copilul s-ar fi strangulat din greşeală, la joacă, intrând cu capul într-un laţ de sfoară.

Mai multe articole despre:
accident Iaşi copil ambulanţă terapie strangulat