MENIU

Un angajat al MAI este acuzat că a bătut un adolescent de 14 ani în Ploieşti

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Prahova a fost acuzat de tatăl unui adolescent de 14 ani că i-ar fi lovit fiul. Motivul bătăii ar fi că băiatul s-ar fi întâlnit cu fiica agresorului.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru Mediafax, că angajatul MAI, care nu este poliţist, este acuzat de un părinte că i-ar fi lovit fiul, în vârstă de 14 ani, l-ar fi strâns de gât şi l-ar fi trântit la pământ. 

Incidentul s-a petrecut în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti, duminică seară, după ce adolescentul s-ar fi întâlnit cu fiica angajatului MAI.

Luni, adolescentul a fost dus la Serviciul de Medicină legală, susţin sursele citate, unde a şi obţinut certificat, iar părintele a depus plângere, fiind demarate cercetări pentru loviri sau alte violenţe.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, marţi, că Poliţia Prahova „a demarat cercetări într-o cauză în care este reclamat un cadru al MAI”.

„Poliţia Prahova dezaprobă astfel de comportamente şi asigurăm că vom lua toate măsurile necesare pentru lămurirea cazului şi pentru aplicarea legii”, a declarat Brezeanu.

Surse judiciare au declarat că angajatul MAI este ofiţer în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI). Bărbatul lucrează în SIPI de peste 2 ani, iar până atunci a fost angajat al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova.

Cauza urmează să fie declinată către Parchetul Militar Prahova, deoarece poliţiştii prahoveni nu au competenţă să îl audieze pe ofiţerul care l-a agresat pe adolescent.

Mai multe articole despre:
Ploieşti angajat MAI băiat bătut