MENIU

Copiii mamelor-surogat nu vor putea fi înregistrați în Spania

Copiii mamelor-surogat nu vor putea fi înregistrați în Spania

Copiii născuți din mame-surogat nu vor putea fi înregistrați în Spania, iar singura soluție acceptată de Tribunalul Suprem din Spania este ca aceștia să fie adoptați de familia cu care acestea au semnat contractele respective. Legea spaniolă nu recunoaște contractele semnate cu mamele-surogat în alte țări, arată Europa Press.

Tribunalul Suprem a atestat astfel o sentință a unei instanțe din Valencia, care refuzase înscrierea a doi copii născuți de mame-surogat în SUA, pe care doi bărbați căsătoriți în Spania vroiau să-i declare drept copiii lor, scrie Agerpres.

Potrivit legislației în vigoare în Spania, contractele cu mamele surogat sunt nule. Autorităților de la registrul stării civile le este permisă în schimb înregistrarea ascendenței — mama — și posibilitatea de reclamare a paternității de către tatăl biologic. Legiuitorul este cel care trebuie să garanteze drepturile tuturor părților, însă în acest caz, minorii ar fi privați de identitate și lipsiți de apropierea familiei biologice.

În plus, Tribunalul Suprem amintește în sentința dată că legislația spaniolă nu acceptă ca progresele în tehnicile de reproducere asistată "să afecteze demnitatea femeii însărcinate și a copilului, să fie comercializată gestația și descendența sau să permită anumitor intermediari să facă afaceri cu acestea, favorizând exploatarea stării nevoiașe în care se pot găsi femei tinere în situație de sărăcie".

Copiii astfel născuți trebuie să fie integrați în familia lor, însă dacă nu există date cu privire la aceasta, autoritățile trebuie să ia măsurile necesare pentru a determina ascendența copiilor și apoi protecția în cadrul unui nucleu de familie. Aceasta din urmă poate avea loc prin intermediul a două posibilități prevăzute de legislația spaniolă: luarea sub protecție (primirea în familie) sau adopția.

Mai multe articole despre:
mame surogat spania mame surogat