Copiii cu smartphone, țintă pentru infractori. Minor, lovit și amenințat cu un cuțit, pe Litoral
Un tânăr de 24 de ani din Constanța a fost reținut în urma unei infracțiuni de tâlhărie. Tânărul a amenințat cu un cuțit și a lovit un minor în vârstă de 17 ani pentru a-i sustrage telefonul mobil.
Tânărul în cauză a sustras telefonul mobil după ce l-a amenințat pe minor cu un cuțit și l-a și lovit.
Incidentul s-a petrecut duminică seară în fața unui imobil de pe strada Arcului din Constanța, relatează Replica online.
Tâlharul i-a cerut minorului telefonul mobil cu pretextul de a suna pe cineva. Infractorul s-a prefăcut ca formează un număr de contact, apoi a băgat mobilul în buzunar și a plecat. Minorul l-a urmărit și i-a cerut obiectul înapoi, moment în care tâlharul l-a lovit și apoi l-a amenințat cu un cuțit.
Telefonul, un Samsung Galaxy A5, a fost recuperat de poliție și predat persoanei vătămate. Tâlharul a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile.