Copiii bolnavi de cancer, spălați cu apă rece, la lighean - De două săptămâni nu e apă caldă
Situație revoltătoare: copiii bolnavi de cancer internați la Institutul Fundeni din Capitală sunt spălați cu apă rece la lighean din cauza unei avarii la rețeaua de termoficare. Lipsa apei calde trenează de aproape două săptămâni.
Copiii internați la Secția de pediatrie oncologică de la Fundeni sunt spălați cu apă rece, la lighean.
Situația se datorează unor avarii la rețeaua de termie. Reprezentanții Termoenegetica spun că sunt afectate alte aproximativ 100 de blocuri din sectorul 2 din cauza lucrărilor la magistrală din rețeaua primară din Zona Mihai Bravu.