MENIU

Copiii blocaţi în peştera din Thailanda au început lecţiile de înot. Doar aşa pot fi salvaţi

Copiii blocaţi în peştera din Thailanda au început lecţiile de înot. Doar aşa pot fi salvaţi

Echipele de salvare thailandeze au început cursurile de înot şi scufundări cu cei 13 membri ai unei echipe de fotbal din Thailanda, blocată de mai mult de 11 zile într-o peşteră inundată.

Peste 30 de scafandri au pătruns miercuri în peşteră, iar după un drum de trei ore, în care au străbătut patru kilometri, au reuşit să ajungă la victime, cărora le-au dus medicamente şi alimente. Echipa de salvare este alcătuită membri ai forţelor speciale, din medici şi psihologi.

Prim-ministrul thailandez a declarat pentru Reuters că operaţiunea de scoatere din peşteră a copiilor este dificilă deoarece "spaţiul este îngust". "Pentru recuperarea copiilor este nevoie de foarte mulţi oameni", a afirmat şeful Guvernului. 

Purtătorul de cuvânt al executivului a declarat că pregătirea grupului este o sarcină grea, care poate dura mai mult timp, deoarece unii dintre elevi nu ştiu să înoate.

Tatăl unuia dintre băieţii blocaţi în peşteră a spus că are încredere în echipele de salvare şi că este sigur că băieţii vor fi în siguranţă: "M-am simţit mult mai bine după ce am văzut clipurile video cu copiii, chiar dacă au stat acolo timp de 10 zile".

Echipa de fotbal vietnameză se află în peşteră din data de 23 iunie. Elevii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, sunt însoţiţi de antrenorul lor, în vârstă de 23 de ani.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
copii Thailanda peşteră salvare echipă de fotbal