MENIU

Coordonatorul zonal al Departamentului ITP din RAR, reținut pentru 24 de ore. Dragoş Mandache este acuzat de luare de mită

Direcția Națională Anticorupție

Procurorii anticorupție au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, acesta fiind cercetat într-un dosar în care este acuzat de luare de mită. Mandache urmează să fie prezentat, astăzi, Tribunalului Iași cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

"În cauza mediatizată prin comunicatul 320/VIII/3 din 21 aprilie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 mai 2021, a inculpatului MANDACHE DRAGOȘ, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecții Tehnice Periodice și Supraveghere Parc Național de Vehicule din cadrul R.A.R., în sarcina căruia s-a reținut comiterea a trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată", se arat[ ]ntr-un comunicat publicat, astăzi, pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit procurorilor anticorupție, prezenta cauză are ca obiect modalitatea în care mai mulți inspectori tehnici atestați R.A.R. ar fi dezvoltat și perfectat o practică de a pretinde și primi sume de bani, pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să fie efectiv prezente.


În acest context, spun anchetatorii, în perioada 2019 - 2021, inculpatul Mandache Dragoș, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, de la un inspector tehnic de la o stație autorizată R.A.R, sumele de 12.000 euro și 10.000 lei pentru:

- a soluționa într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor în stația unde acesta își desfășura activitatea,
- a declara admiși la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el și o altă persoană,
- a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană,
- pentru a nu sancționa stația unde inspectorul își desfășura activitatea pentru nefuncționarea camerelor video.

"Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Anterior, în aceeași zi, procurorii anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza județelor Iași și Bacău, din care una era sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", se mai arat[ ]n comunicatul citat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție, Direcției de Operațiuni Speciale și din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.