Conturile lui Călin Georgescu pe TikTok se închid pe bandă rulantă. Ce spun reprezentanții companiei
La două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, o serie de conturi TikTok legate de Călin Georgescu au fost suspendate sau blocate pe rețele de socializare precum TikTok și Instagram. Aceste acțiuni au avut loc în contextul unei reacții ample în mediul online, după ce Georgescu a reușit să obțină peste 2 milioane de voturi printr-o campanie controversată pe TikTok.
Începând cu seara zilei de 26 noiembrie, utilizatorii TikTok au remarcat că anumite conturi asociate cu Călin Georgescu fie au fost închise, fie nu mai sunt active.
Chiar dacă unele conturi încă sunt active, nu este clar cine a decis închiderea unor dintre ele și care sunt motivele din spatele acestei acțiuni.
Conform afirmațiilor oficialilor TikTok citate de Paginademedia, platforma a urmărit activitatea în limba română încă din luna septembrie. Totuși, aceștia susțin că nu există dovezi concludente care să asocieze aceste măsuri cu actuala campanie electorală.
„În raportul nostru din septembrie, am demontat o rețea care targeta audiența în limba română, însă nu avem dovezi care să sugereze că această rețea este legată de actuala campanie pentru Președinție”, a declarat un oficial al TikTok.
Prezența lui Călin Georgescu pe TikTok a fost subiect de intensă mediatizare, iar campania sa a fost văzută ca un exemplu de mobilizare în mediul digital.
Reprezentanții TikTok susțin că Georgescu nu a fost singurul candidat care a folosit platforma pentru a ajunge la publicul său.
Aceștia au subliniat că sunt atenți la actorii care încearcă să adopte comportamente înșelătoare pentru a influența procesele civice.
"Suntem foarte vigilenţi când este vorba de actori care încearcă să folosească comportamente înşelătoare pentru a încerca să afecteze procesele civice şi lucrăm pentru a identifica şi elimina operaţiunile de influenţă ascunse", au mai spus reprezentanții TikTok.
Șeful TikTok a fost chemat să dea explicații în Parlamentul European
Un deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în fața Parlamentului European pentru a răspunde întrebărilor privind rolul platformei de socializare în alegerile prezidențiale de duminică din România, în timp ce specialiștii avertizează cu privire la activitatea secretă a mii de conturi false înainte de vot.
Directorul TikTok, Shou Zi Chew, a fost chemat la raport de europarlamentara Valerie Hayer, liderul grupului politic Renew Europe din Parlamentul European, conform Politico.
Victoria din primul tur a ultranaționalistului și prorusului Călin Georgescu a declanșat o undă de șoc cu privire la traiectoria politică a țării, care este membră UE și NATO, multe preocupări concentrându-se pe modul în care o campanie TikTok a reușit să propulseze din anonimat un candidat necunoscut. Un al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie.
„Facem apel la CEO-ul TikTok să vină să vorbească în această adunare și să se asigure că platforma sa nu a dus la nicio încălcare a DSA”, a declarat Valerie Hayer, șefa grupului liberal Renew Europe, într-o conferință de presă, referindu-se la Digital Services Act, regulamentul european pentru conținutul online.
„România este un semnal de alarmă: Radicalizarea și dezinformarea se pot întâmpla peste tot în Europa, cu consecințe nefaste”, a adăugat Hayer, un aliat al președintelui francez Emmanuel Macron. Apelul lui Hayer vine la doar două zile după victoria șoc a lui Georgescu, a scris Politico.