Controversele privind noua Lege a Educaţie continuă: Ce spune Ecaterina Andronescu despre proiect
Controversele privind proiectul noii Legi a Educaţiei continuă: Şefa Comisiei de Învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, afirmă că „noua“ Lege a Educaţiei, pusă în dezbatere publică, este o ciornă din 2011.
Şefa Comisiei de Învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu, afirmă că „noua“ Lege a Educaţiei, pusă în dezbatere publică, este o ciornă din 2011, care nu a mai fost actualizată cu cele mai recente modificări operate în legea care e acum în vigoare.
Concursul de admitere la liceu combinat cu Evaluarea Naţională nu este o formă acceptabilă de intrare la liceu, admite Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei Pentru Învăţământ din Senat, conform Adevarul.ro.
Ea a explicat că proiectul de Lege a Educaţiei pe care l-a lansat în dezbatere în rândul experţilor din sistem este o variantă a Legii Educaţiei aflată în vigoare, proiect realizat în 2011, în urma dezbaterilor din comisia de specialitate pe care o conduce.
Andronescu recunoaşte că draftul de lege nu a fost adus la zi şi că nu cuprinde toate modificările suferite de actuala Lege a Educaţiei.
Scos de la naftalină, proiectul de lege nu coincide cu realităţile actuale din sistemul de învăţământ. Cu toate acestea, Andronescu arată că el va fi adus la zi şi că va ajunge în Parlament cel mai probabil în sesiunea parlamentară din septembrie – decembrie 2015.
„Acest draft este rezultatul dezbaterilor din 2011, când încercam să corectăm aspecte din Legea Educaţiei (Legea 1/2011) şi ca urmare nu se regăsesc ordonanţele de urgenţă în acest proiect. Este obligatoriu ca această nouă lege să permită sistemului să evolueze fiindcă legea actuală a pus în mâinile Ministerului Educaţiei pârghiile prin care să controleze sistemul. Trebuie gândită o autonomie atât pentru şcoală, cât şi pentru profesori“, a spus Andronescu.
Admiterea la liceu ridică cele mai mari probleme
Cele mai mari probleme identificate de experţii şi specialiştii în educaţie sunt legate de admiterea la liceu, respectiv de Evaluarea Naţională care, conform documentului lansat în dezbatere, se va organiza la cinci materii în perioada clasei a VIII-a şi va avea o pondere de 50% la admiterea la liceu.
Tot Andronescu este cea care spune că ponderea ar trebui să rămână neschimbată faţă de cea din prezent. Cu alte cuvinte, parlamentarul susţine că în proporţie de 75% ar trebui să conteze media de la examen, iar notele din gimnaziu să deţină doar o pondere de 25%.
Potrivit proiectului, elevii ar urma să susţină la Evaluarea Naţională o probă scrisă la Limba şi Literatura Română, o probă scrisă transdisciplinară la Matematică şi ştiinţe, o probă orală la o limbă străină susţinută în timpul anului, o probă practică de utilizare a calculatorului susţinută în timpul anului şi o probă orală transdisciplinară de evaluare a competenţelor civice şi sociale, susţinută tot în timpul anului.
Proiectul de lege merge mai departe şi schimbă condiţiile de admitere la liceele de top, fiind vorba de un articol care le dă colegiilor unde sunt mulţi candidaţi pe loc posibilitatea organizării unei probe de concurs pentru trierea candidaţilor.
Donaţii sau şpagă?
Proiectul de lege preia şi articole controversate din Legea Educaţiei actuală, cum ar fi posibilitatea legală ca şcolile să primească donaţii, o formă mascată prin care se dau, de fapt, şpăgi, atrag atenţia oamenii din sistem.
Liderul Sindicatului Tinerilor Profesori din România, profesorul Corneliu Riegler, spune că măsura privind donaţiile este o sabie cu două tăişuri pentru că facilitează primirea de şpăgi.