Controverse uriașe în SUA: Polițiștii, ajutați de roboți ucigași să prindă infractori periculoși - Cum arată
Sunt controverse uriașe în SUA, după ce a fost aprobată o inițiativă potrivit căreia poliția orașului San Francisco ar putea folosi roboți ucigași în lupta cu infractorii. Consiliul Supervizor și-a dat acordul în acest sens, iar dacă va fi votată săptămâna viitoare, ar urma ca oamenii legi să fie ajutați de roboți capabili să folosească forța letală în circumstanțe extraordinare.
Poliția din San Francisco spune că roboților ar putea să le fie atașate încărcături explozive, pentru a putea pătrunde în anumite spații baricadate sau ar putea fi folosiți pentru dezorientarea unui suspect periculos, fără a pune în pericol viața polițiștilor.
„Vor fi folosiți de oameni. Polițiștii noștri care sunt pregătiți să folosească acești roboți. Sunt foarte bine antrenați și pregătiți să facă aceste lucrui. Ei nu sunt autonomi, nu sunt programați. Ei sunt acționați de la distanță de polițiști. Sunt extrem de pregătiți să facă asta”, potrivit polițiștilor.
Primul caz de folosire a unui robot letal în SUA a avut loc în 2016. Oamenii legii au trimis un robot cu un dispozitiv exploziv ca să ucidă un suspect înarmat acuzat că a împușcat cinci polițiști. Potrivit presei de peste ocean, proiectul roboților ucigași are nevoie de un al doilea vot săptămâna viitoare și de aprobarea primarului.