Controverse între Elon Musk și Zelenski. Propunerile miliardarului american pentru pace: „Crimeea să fie a Rusiei”
Situație tensionată între Elon Musk și președintele Volodimir Zelenski. Pe pagina sa de Twitter, miliardarul american a postat un mesaj prin care propune ca Rusia să păstreze Crimeea anexată ilegal în 2014 de regimul Putin. Fondatorul Tesla și SpaceX a pornit un sondaj pe rețeaua Twitter unde le-a cerut urmăritorilor săi să voteze pentru propunerile sale pentru pace. Numai că din unele propuneri ale sale a reieșit că Musk este un admirator al Rusiei.
Este scandal uriaș pe internet după ce miliardarul Elon Musk a venit cu patru propuneri pentru pacea din Ucraina din care reiese că Musk ar fi de partea Rusiei.
Într-un sondaj pe twitter, expertul în tehnologie dar fără studii geopolitice, propunea ca referendumurile din regiunile anexate să fie refăcute sub supravegherea ONU, iar Rusia trebuie să plece din aceste teritorii dacă voința populară o cere.
A doua propunere a lui Elon Musk este ca peninsula Crimeea să devină formal parte a Rusiei, așa cum a fost în 1783, spune fondatorul Tesla care cere și rezerve de apă potabile pentru rușii de acolo. Iar a patra condiție este ca Ucraina să rămână neutră.
Sondajul a fost votat cu 61% împotrivă, însă destul de mulți îi împărtășeau viziunile. În continuare, Elon Musk a spus că sondajul său implică și întrebarea: „Cât de mulți mai trebuie să moară până atunci?”
Când a văzut că nu are succes, Elon Musk a încercat un alt sondaj. Oamenii care trăiesc în Donbas și Crimeea ar trebui să decidă dacă sunt cu Rusia sau cu Ucraina? 58% din urmăritorii miliardarului au răspuns cu „Da”.
Un răspuns important pentru miliardarul care a sprijinit Ucraina cu tehnologie de la începutul războiului a venit din partea președintelui Volodimir Zelenski. Care Elon Musk vă place mai mult? Cel care sprijină Ucraina sau Rusia? A întrebat Zelenski pe twitter unde a strâns peste 80% din voturi pentru Elon Musk, cel de până acum.
Miliardarul i-a răspuns președintelui ucrainean că sprijină în continuare țara invadată, însă este convins că mobilizarea în masă nu va aduce decât tragedii în masă.