Controversatul medic Flavia Groșan, audiat timp de o oră la Colegiul Medicilor Bihor. Zeci de susținători au așteptat-o
Medicul orădean Flavia Groşan a fost audiat, luni, timp ce aproximativ o oră, la Comisia de Etică a Colegiului Medicilor Bihor, în legătură cu schemele de tratemt anti-COVDI pe care le-a promovat, dar și pentru faptul că a contestat, public, metodele de tratament validate și recomandate de autoritățile din domeniul sanitar. Medicul a fost întâmpinat cu flori de zeci de susținători, care au pichetat clădirea Colegiului Medicilor. Printre cei care au așteptat-o la ieșire s-a aflat și realizatorul TV Mihai Gâdea.
"Mă uit în spate şi nu-mi e ruşine de ceea ce am făcut", a spus Groşan când a ajuns la Colegiu. Ea a primit flori și aplauze de susţinători, potrivit eBihoreanul.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Flavia Groșan le-a transmis pacienților pe care-i trateză că toate consultările programate luni după-amiaza au fost amânate pentru sâmbătă.
Medicul pneumolog a stârnit, în ultima săptămână, o dispută la nivel național, după ce într-o serie de interviuri, a exprimat o serie de puncte de vedere controversate sau greu de dovedit științific.
Flavia Groșan a vorbit despre o schemă de tratament proprie, care ar avea eficiență 100% și cu ajutorul căreia ar fi vindecat o mie de persoane infectate cu virusul SARS CoV-2 în cabinetul ei privat. Mai mult, medicul a sugerat că tratamentele din spitale ar duce la decesul bolnavilor COVID-19.
Medicul are și numeroși susținători din rândul pacienților sau a simpatizanților, care s-au reunit în grupuri online, pentru a-i lua apărarea.