MENIU

Control de formă, după moartea minerului. "Şi la Colectiv s-au măsluit probe", spune Vasile Barbu

Minerul Alin Băran ar fi murit din cauza bacteriilor din Spitalul de Arși din Capitală. Este acuzația gravă făcută de președintele Asociației Naționale a Protecției Pacienților. Acum, surse medicale au spus că controlul făcut a fost doar de formă.

Control de formă la spitalul de Arși din Capitală. După ce ieri a murit unul dintre ortacii răniți în accidentul din mina Uricani, ministrul Sănătății a dispus verificări la unitatea medicală.

Surse medicale și asociațiile de pacienți susțin însă că inspectorii veniți la spitalul de arși i-ar fi atenționat pe cei din conducerea unității că vin astăzi în control. Așa că responsabilii spitalului au dezinfectat și au făcut curățenie toată noaptea. 

Acuzaţii grave: "probe măsluite"

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale a Protecției Pacienților, a declarat la REALITATEA TV că "probele au fost măsluite, exact ca în cazul Colectiv".

"Echipele au avertizat că vor veni la control, aseară au stat toţi până la ora 23. S-a făcut curat, s-au aranjat lucrurile pe acolo. Control ca şi la Colectiv cu scopul de a acoperi vina spitalului. Şi la Colectiv s-au măsluit probe, îmi asum declaraţiile. Orice echipă ar tremite ministrul, era necesar un control extern. Trebuie să mai moară oameni ca să solicităm expertiză din afara ţării, pentru că acolo este un focar de infecţie. Infecţii sunt în toate spitalele din lume, la noi nu se face niciun efort. Riscul de contaminare este foarte mare, mai ales la arşi care sunt cei mai vulnerabili", a declarat Barbu la REALITATEA TV. 

Reamintim că minerul care a încetat din viaţă după explozia din mină din urmă cu 10 zile ar fi fost ucis de infecţiile dobândite în Spitalul de Arsuri din Capitală.