Controale la restaurantele din Mamaia. Este şocant ce a descoperit ANPC. Turiştii mănâncă aşa ceva!
Peste 65 de kilograme de peşte şi fructe de mare alterate sau care erau depozitate în condiţii improprii au fost ridicate şi distruse de inspectorii ANPC în urma unui control efectuat miercuri la o terasă din nordul staţiunii Mamaia.
Controlul a fost făcut în urma sesizărilor de la mai mulţi turişti care au reclamat că s-au simţit rău după ce au luat masa la o terasă din nordul staţiunii Mamaia, arată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
„Comisarii au descoperit că o serie de alimentele erau depozitate necorespunzător, fără elemente de identificare şi caracterizare, motiv pentru care nu s-a putut stabili data durabilităţii minimale sau data limită de consum. Modul de păstrare a acestora era impropriu, graficele de temperaturi lipseau, nu existau probe ale preparatelor din meniu”, mai arată sursa citată.
În urma verificărilor, 65 de kilograme de peste despre care inspectorii susţin că erau improprii consumului uman, alaturi de alte alimente alterate au fost ridicate pentru distrugere. În plus, în timpul controlului s-a constatat că operatorul economic nu avea autorizaţie de funcţionare, scrie news.ro.
Inspectorii au aplicat o sancţiune contravenţională de 15.000 de lei şi au dispus oprirea activităţii până la remedierea deficienţelor constatate.