MENIU

CONTRE între RUSIA şi SUA pe tema atacurilor împotriva Statului Islamic

<p>Serghei Lavrov atrage atenţia SUA să respecte "suveranitatea Siriei"</p>

Declanşarea unor raiduri aeriene împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI) trebuie să ţină cont de "suveranitatea Siriei", declară Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

Dacă preşedintele Barack Obama va ordona lansarea de raiduri aeriene în Siria împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic (SI), SUA nu vor fi singure în această operaţiune, a declarat duminică ambasadoarea SUA la ONU, Samantha Power, într-un interviu acordat postului ABC şi preluat de AFP.

În acelaşi timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a cerut omologului său american John Kerry ca Statele Unite să conducă lupta împotriva jihadiştilor respectând 'suveranitatea' Siriei, informează Agerpres.

Samantha Power nu a indicat posibile ţări ce ar putea participa la astfel de raiduri, dar a amintit că Franţa s-a alăturat deja Statelor Unite în atacurile împotriva poziţiilor aceleiaşi grupări jihadiste în Irak, iar alte state au furnizat un sprijin de altă natură, cum este cazul Germaniei, care a livrat armament combatanţilor kurzi şi armatei irakiene, sau cel al Arabiei Saudite, care sprijină rebelii sirieni moderaţi.

Preşedintele Barack Obama a anunţat cu o zi în urmă că va profita de Adunarea Generală a ONU pentru a încerca să constituie o coaliţie internaţională împotriva SI care să cuprindă cât mai multe ţări. În declaraţiile sale anterioare el a subliniat însă că acţiunile militare iniţiate împotriva SI în Irak, sau cele posibile în Siria, au în vedere exclusiv efectuarea de atacuri aeriene, fiind exclusă angajarea trupelor terestre americane, strategie pe care unii responsabili militari şi opozanţi republicani o consideră insuficientă pentru neutralizarea respectivei grupări islamiste radicale.

Pe de altă parte, potrivit agenţiei Reuters, MAE rus a emis duminică un comunicat în care se menţionează că ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a cerut omologului său american John Kerry ca 'în aplicarea planurilor coaliţiei conduse de SUA, ce includ şi folosirea forţei, să se respecte necondiţionat suveranitatea Siriei, carta ONU şi normele de drept internaţional'.

 

Mai multe articole despre:
Siria Serghei Lavrov jihadişti statul isalamic