Contracte de muncă SUSPENDATE la STB. Viceprimarul Capitalei a făcut anunțul
Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a anunţat, marţi, că 2.000 dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB vor intra în şomaj tehnic, ca urmare a faptului că s-a redus semnificativ numărul de călători, în contextul restricţiilor generate de pandemia cu noul coronavirus.
"Dintre cei 11.000 de angajaţi ai STB, 2.000 vor intra în şomaj tehnic. Asta înseamnă că vor primi doar 75% din salariul pe care până la această dată îl aveau, conform contractului colectiv de muncă, urmând că numărul acestora să nu mai crească. Este o situaţie generată de numărul scăzut de călători pe care compania îl are acum", a declarat Bădulescu, pentru AGERPRES.
El a precizat că măsura este valabilă pentru perioada stării de urgenţă.
Pentru ceilalţi angajaţi programul de lucru se va reduce de la cinci la patru zile săptămânal, Bădulescu precizând că în aceste cazuri este vorba mai ales despre vatmani şi conducători de autobuze.
În prezent, STB lucrează cu 35% din parcul auto, a menţionat viceprimarul.
"Avem şi celelalte activităţi pe care le desfăşurăm în această perioadă, respectiv rutele de la Aeroportul Otopeni până în judeţele unde sunt centre de carantină, lucru pe care îl face STB împreună cu ISUBIF. Acolo avem implicate 40 de maşini pe zi, care fac aceste rute în toată ţara", a mai precizat Aurelian Bădulescu.