Container-capcană pentru prinderea urșilor care-i terorizează pe localnici, în Brașov
Autoritățile din Brașov au început operațiunile de capturare a urșilor care-i terorizează pe localnici. Un container "momeală" a fost amplasat pe drumul către Poiana Brașov, potrivit Realitatea PLUS.
Oamenii au ajuns la disperare din cauza urșilor care apar tot mai des în zonă, iar mulți localnici se tem să mai plece din case.
Autoritățile spun că au ales să folosească acest tip de capcană, deoarece varianta împușcării cu tranchilizante era foarte periculoasă.
La operațiuni participă o echipă mixtă de jandarmi, veterinari și lucrători silvici care, după capturare, îi vor atașa animalului un dispozitiv de localizare. Astfel, autoritățile vor ști la orice oră dacă ursul se apropie de zonele populate.
Specialiștii spun că, în perioada următoare, urșii vor apărea tot mai des pentru că urmează hibernarea, iar animalele vor avea nevoie de mâncare.
Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, susține că măsura adoptată a fost cea de relocare a animalului. Astfel, a fost împrumutat un container-capcană de la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Brașov (ICAS).
După prinderea animalului, el va primi un dispozitiv cu GPS pentru a se cunoaște tot timpul locul în care se află.
„Am monitorizat tot ce se întâmplă. Dacă există un urs care revine în mod repetat, poate fi introdus în scenariul acesta de relocare, conform ordonanței (n.r. 81 din 21 iulie 2021). Avem identificate trei exemplare mature, două care au și pui, care revin. Încercăm să facem tranchilizare, colare și relocare. Am semnat un parteneriat cu ICAS, prin care ne pun la dispoziție o capcană. E varianta cea mai bună, nu mai trebuie să muți cușca pe platforma, iar apoi să o transporți. Am amplasat-o în zona în care a fost detectată prezența ursoaicei cu trei urși. Probabil că va lua una, două nopți până să-l prindem. Va trebui să se obișnuiască cu prezența capcanei acolo, cu mirosurile, cu prezența oamenilor”, a explicat primarul.
A fost adoptată măsura de capturare cu ajutorul capcanei, deoarece varianta în care ursul ar fi împușcat cu tranchilizante este foarte periculoasă.
„Din momentul tranchilizării, ursul mai poate merge încă cinci kilometri. Rănit, poate ataca pe oricine în drum. Acolo unde vine frecvent vrem să punem tipul acesta de capcană. Apoi, în cazul în care vrei, poți să atașezi colar, să-i cunoști poziția după capturare și relocare”, a mai transmis Allen Coliban.