MENIU

Consumul de murături, INTERZIS total persoanelor care suferă de aceste afecţiuni 

Consumul de murături, INTERZIS total persoanelor care suferă de aceste afecţiuni / Foto: Profi Media

Legumele dulci-acrişoare sunt considerate medicamente naturale deoarece conţin surse importante de vitamina C, A, licopen şi magneziu. Specialiştii spun că sunt arme excelente împotriva infecţiilor şi chiar vin de hac tumorilor.

"Prin fermentare, legumele dau naştere la bacterii sănătoase, care ajută la reglarea microflorei şi la întărirea imunităţii. Astfel, ele atenuează alergiile şi sunt anticangerigene, deoarece reduc inflamaţiile din organism. Este ideal să adăugaţi în murături mărar şi usturoi. Mărarul are flavonoide, cu rol de regenerare a ţesuturilor, în timp ce usturoiul ajută la echilibrarea bacteriilor în organism. De asemenea, boabele de muştar ajută la prevenirea balonării", explică Daniela Stan, medic de familie.

"Atenţie însă, murăturile nu sunt indicate tuturor persoanelor. Cei care suferă de afecţiuni precum boli renale, hipertensiune, insuficienţă cardiacă, diabet de tip I şi II, retenţie de apă sau au frecvent dureri de cap sau migrene trebuie să evite murăturile. De asemenea, persoanele care suferă de steatoză hepatică ar trebui să consume cu moderaţie murături dulci, dar şi gravidele cu preeclampsie", avertizează medicul, citat de adevarul.ro.