MENIU

Consiliul Fiscal contrazice guvernul! Deficitul bugetar va fi mai mare de 3%

Chiar dacă guvernul declară că România se va încadra în ținta de deficit de 2,76% din PIB, Consiliul Fiscal susține că acesta va depăși 3%! 

Ultima variantă a bugetului pe 2019 prevede cheltuieli mai mari cu peste 2 miliarde lei, ca urmare a introducerii alocațiilor copiilor urcând deficitul, potrivit Ministerului Finanțelor, la 2,76% din PIB. Totuși, Consiliul Fiscal este de părere că deficitul va depăși 3% din PIB, anul acesta, având în vedere veniturile și cheltuielile prognozate, dacă politicile publice nu se schimbă.
 
"Majorarea țintei de deficit bugetar pentru anul 2019 și subdimensionarea aparentă a cheltuielilor de asistență socială și a celor aferente contribuției către bugetul UE implică un deficit situat în imediata vecinătate a nivelului de referință de 3% din PIB chiar şi ignorând problemele legate de supradimensionarea veniturilor bugetare identificată în contextul opiniei Consiliului fiscal din 5 februarie 2019 (4,5 miliarde lei, în condițiile în care taxa pe activele bancare ar fi menținută în forma curentă). Luând în calcul și această supradimensionare, apreciem că este probabil ca deficitul bugetar la finele anului curent să ajungă la un nivel de circa 3,5% din PIB în condițiile menținerii unor politici neschimbate" se arată în document. 
 
O primă remarcă vizează diferențele semnificative ce apar la nivelul bugetului consolidat aferent anului 2019 între forma trimisă Consiliului fiscal spre formularea opiniei inițiale în 31 ianuarie 2019 și cea ulterior aprobată de Guvern și trimisă în Parlament. 

Veniturile și cheltuielile totale sunt mai mari cu 1,165 miliarde lei, cu diferențe semnificative în dimensionarea unor agregate de cheltuieli. Astfel, pe venituri, majorarea este localizată exclusiv la nivelul intrărilor estimate din fonduri UE nerambursabile, iar acestea par să se regăsească, împreună cu cofinanțarea aferentă la nivelul cheltuielilor de capital (mai mari cu 2,47 miliarde de lei, din care 1,4 miliarde par a corespunde veniturilor suplimentare de la UE și cofinanțării aferente).

Dincolo de majorarea mai sus menționată de la nivelul cheltuielilor de capital, majorări semnificative apar la nivelul cheltuielilor cu bunurile și serviciile (+1,5 miliarde lei) și alte cheltuieli (+0,5 miliarde lei). În compensare, apar reduceri de proporții la nivelul cheltuielilor de asistență socială (-2,2 miliarde lei) și alte transferuri (-0,7 miliarde lei). Ambele reduceri de cheltuieli apar drept extrem de problematice și apreciem astfel că ab initio există presiuni suplimentare la adresa deficitului bugetului consolidat în raport cu cele deja identificate în opinia Consiliului fiscal din 5 februarie 2019. 

Dată fiind execuția bugetară la zi, Consiliul Fiscal evaluează dimensiunea sub-bugetării probabile la circa 3,5 miliarde lei, după cum urmează:
 
- În cazul cheltuielilor de asistență socială, sunt operate revizuiri descendente ale cheltuielilor estimate la nivelul bugetului de stat (-0,9 miliarde lei) și bugetului asigurărilor sociale de stat (-1,2 miliarde lei). Dată fiind execuția bugetară aferentă lunii ianuarie 2019, precum și majorarea de la 1.100 la 1.265 lei a valorii punctului de pensie de la 1 septembrie 2019, apreciem că suma bugetată în varianta aprobată de guvern a bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) apare drept inferioară necesarului probabil de plată pentru anul 2019 cu circa 2 miliarde lei, o sumă mai mare decât reducerea de 1,2 miliarde lei operată la nivelul BASS. În plus, Consiliul fiscal nu a identificat elemente de natură să justifice reducerea cheltuielilor de asistență socială aferente bugetului de stat comparativ cu varianta inițială a construcției bugetare.
 
- În cazul revizuirii descendente operate la nivelul categoriei alte transferuri, sursa principală este reprezentată de contribuția României către bugetul UE (-0,52 miliarde lei), o altă cheltuială cu caracter nediscreționar (obligatoriu) pentru a cărei reducere nu îi găsim o justificare.
 
"Ulterior dezbaterilor parlamentare, varianta de buget consolidat pe anul 2019 aprobată de Guvern a consemnat o suplimentare a cheltuielilor totale și a deficitului cu 2,13 miliarde lei, având drept sursă principală majorarea cu 2,03 miliarde lei a cheltuielilor de asistență socială generată de adoptarea amendamentului cu privire la dublarea alocației pentru copii, căreia i se adaugă o majorare a cheltuielilor cu bunuri și servicii (+0,47 miliarde lei) și a cheltuielilor de capital (0,28 miliarde lei), compensate parțial de reducerea estimării cu privire la anvelopa salarială din sectorul public cu 0,42 miliarde de lei", spune Consiliul Fiscal.
 
Impactul anualizat al majorării alocațiilor pentru copii (2,56 miliarde lei) se regăsește și la nivelul proiecțiilor bugetare pe termen mediu (2020 și 2021), țintele de deficit asumate fiind majorate cu suma respectivă în raport cu varianta notificată Consiliului fiscal în data de 31 ianuarie.
Mai multe articole despre:
deficit bugetar Consiliul Fiscal