Consilierul lui Zelenski anunță că bombardamentele rușilor se vor încheia săptămâna viitoare - Ce va face Putin
Ucraina susține că este posibil ca bombardamentele să se termine săptămâna viitoare.
Aleksei Arestovich, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, susține că „faza activă a războiului rus împotriva Ucrainei se va încheia la jumătatea lunii aprilie”. Declarațiile au fost făcute la un post local de televiziune - Rada TV.
În plus, spune Aristovich, „armata rusă va avea două opțiuni - un tratat de pace, sau rămân pe loc și începe un război de gherilă. Vom alege un acord de pace”, relatează Unian.net.
Consilierul mai spune că în cazul unor luptede gherilă, îi „vom ucide pe toți până la capăt dacă nu sunt de acord cu un acord de pace. Dar mulți dintre ai noștri vor muri. Prin urmare, avem două opțiuni: fie luptăm și îi învingem complet, cu prețul unor mari sacrificii, fie un acord de pace. Să vedem ce și cum se întâmplă”.
Declarațiile privind încheierea bombardamentelor vin în 41-a zi de când rușii au invadat Ucraina, la ordinul lui Vladimir Putin, în dimineața zilei de joi, 24 februarie 2022.