Decizia CRUCIALĂ care îndepărtează SUA de prăpastia fiscală
Congresul american a adoptat definitiv, miercuri, o măsură care autorizează Statele Unite să se împrumute fără limită până în martie 2015, dezamorsând astfel riscul unui default cu care se confrunta anul acesta prima putere mondială, relatează AFP.
Senatul, controlat de către democraţi, a adoptat cu 55 de voturi la 43 textul aprobat marţi de către Camera Reprezentanţilor, dominată de către republicani. Tehnic, legea prevede că plafonul datoriei, stabilit în prezent la 17.211 miliarde de dolari, se aplică până la 15 martie 2015.
"S-a făcut ceea ce trebuia să se facă", a declarat senatorul republican Bob Corker, care se opune creşterii necondiţionate a limitei datoriei, dar care a votat "pentru" într-un vot de procedură în vederea votului final. "Puteam crea haos în această ţară, timp de săptămâni, sau să lăsăm acest vot în urma noastră", a spus el.
Adoptarea de către Congres a fost permisă de către liderii republicani din Camera Reprezentanţilor, care au renunţat marţi la solicitări cu caracter politic. Ei au apreciat că raportul de forţe nu le era favorabil, Casa Albă şi Senatul, majoritar democrat, refuzând să negocieze cu ei.
Trezoreria americană a cerut Congresului să voteze o nouă autorizare în vederea efectuării de împrumuturi până la 27 februarie, dată după care Statele Unite s-ar fi găsit într-o situaţie de default parţial.