Congresman american judecat pentru activități sexuale cu minori
Vineri, fostul congresman american, Anthony Weiner, este așteptat să depună mărturie în procesul în care este judecat pentru activități sexuale cu minori. Procurorii americani au deschis o investigație în legătură cu presupusa lui relație cu o adolescentă de 15 ani, fapt care a avut o influență în deznodământul alegerilor prezidențiale americane din 2016.
Un purtător de cuvânt al firmei de avocatură Covington & Burling, care îl reprezintă pe Weiner, a declarat că acesta va pleda vinovat în înfățișarea de vineri dimineață, dar nu a oferit detalii suplimentare.
Cariera fostului congresman democrat a intrat în declin după o serie de scandaluri sexuale ce implică mai multe corespondențe on-line cu tentă sexuală, avute de-a lungul timpului cu mai multe femei.
Autoritățile americane au investigat rapoarte care arată că Weiner (52), a trimis mesaje explicite anul trecut unei adolescente din Carolina de Nord. Din mesaje reieșea că era Weiner conștient de faptul că aceasta era minoră.
Agenții federali au confiscat laptopul lui Weiner în timpul anchetei și astfel au descoperit în arhivă e-mailuri de la soția sa, Huma Abedin, consilier principal al lui Hillary Clinton, candidatul democrat pentru președinte în 2016, în care aceasta dezvăluia anumite informații sensibile.
Controversa s-a concentrat ulterior pe folosirea de către Clinton a unui server de pe care trimitea e-mail-uri private în perioada în acre aceasta era secretar de stat al Statelor Unite. Trump și alți republicani au acuzat-o că pune în pericol securitatea națională prin expunerea de informațiilor clasificate la potențiale atacuri cibernetice.
Abedin și-a anunțat separarea de Weiner în vara trecută, după ce o nouă rundă de mesaje explicite au fost făcute publice.
Ca urmare a incidentului, mai multe publicații de peste ocean au raportat că Weiner s-a internat într-un centru de reabilitare pentru a se supune tratamentului pentru dependența de sex, informează Reuters.