CONFRUNTARE IOHANNIS-PONTA. Verdictul dur al lui EMIL HUREZEANU
CONFRUNTARE IOHANNIS-PONTA. Analistul politic al DIGI 24 a comentat duelul prezidențial de la Realitatea TV.
CONFRUNTARE IOHANNIS-PONTA. „Am putut constata o stare de dezechilibru emoţional care porneşte de la felul în care fiecare dintre cei doi concurenţi a fost avizat sau avertizat sau pregătit în legătură cu participarea la această dezbatere. Cel care ştia, pentru că s-a adăugat unei prezenţe deja anunţate, e Iohannis. Spre deosebire de Ponta, Iohannis a început discuţia mai stăpân pe sine, întărindu-şi oarecum zâmbetul ironic care, de altfel, nu întotdeauna are acoperire. Dar, de această dată, într-o confruntare şi emoţională, cel inhibat, cu o figură mai degrabă preocupată, nervoasă, care căuta mai degrabă a-şi căuta gândurile, ignorând expresia feţei, a fost domnul Ponta. Această inegalitate de faţă este importantă într-o dezbatere. Omul relaxat şi calm, chiar dacă nu i-a părut aşa domnului Ponta când a fost în biroul dânsului, de obicei câştigă, într-o dezbatere, câteva puncte suplimentare. În condiţiile de egalitate în substanţa partiturii, cel relaxat, care controlează psihologic dialogul, duelul, e mai bine prizat de către public”, a spus Hurezeanu, la Digi 24.