MENIU

Conferință internațională la Bacău pe tema fenomenelor de devianță și criminalitate

Universitatea "George Bacovia" din Bacău găzduiește vineri lucrările Conferinței cu participare internațională "Devianță și criminalitate. Evoluție, tendințe și Perspective".

Evenimentul, în premieră în România, este organizat în parteneriat cu Institutul de Cercetări Juridice din cadrul Academiei Române, Agenția Națională Antidrog, Uniunea Juriștilor din România, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Penitenciarul și Baroul, ambele din Bacău.

Lucrările în plen sunt completate cu cele derulate în cadrul secțiunilor "Medii și grupuri criminogene", 'Reducerea cererii și ofertei de droguri" și ,,Evoluția și stadiul actual al metodelor și tehnicilor științifice de investigare a fenomenelor infracționale și a devianței".

"Scopul acestei conferințe, premieră în România, este de a declanșa dezbateri pe teme privind încurajarea activităților de cercetare și analiză în vederea identificării celor mai eficace și eficiente modalități de prevenire și combatere a multiplelor forme de devianță și delincvență, oferind, de asemenea, un cadru academic adecvat explorării științifice proactive și schimbului de idei privind subiectele puse în dezbatere referitoare la globalizare, globalitate și criminalitate", a declarat Tatiana Puiu, rectorul Universității "George Bacovia", potrivit Agerpres.

La rândul său, prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, președintele Comitetului științific al conferinței, a menționat în deschiderea lucrărilor faptul că "inițierea unei asemenea reuniuni ce reunește personalități de prestigiu în domeniul dezbătut este una lăudabilă, dar și necesară, mai ales în contextul actual al criminalității organizate".

"În orice ramură este mai bine să previi decât să combați, iar noi vrem să prevenim acest fenomen tocmai prin întâlnirile academice de acest gen. Ne dorim ca această primă ediție să se transforme într-o serie de conferințe permanente, dar să și declanșeze un forum de dezbatere în care experiențe pozitive ori negative să fie reliefate tocmai în reușita scopului principal, cel al prevenției", a subliniat profesorul univ. dr. Ovidiu Predescu.

Organizatorii intenționează să publice într-un volum materialele relevante prezentate în timpul lucrărilor conferinței, lucrare ce va fi scoasă de sub tipar de editura "Universul Juridic".