Conducerea Senatului a trimis la Comisia Juridică solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a lui Florian Bodog
Biroul permanent al Senatului a hotărât, astăzi, să repartizeze Comisiei juridice cererea procurorilor anticorupție prin care se solicită încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog. Termenul acordat Comisiei juridice pentru o evaluare preliminară şi stabilirea unui program al acestei solicitări a fost stabilit pentru luni, 12 aprilie.
"Biroul Permanent a decis să transmită Comisiei juridice, conform procedurii, această cerere a Parchetului General. Până luni, Comisia juridică va face o evaluare preliminară asupra solicitării, urmând să înceapă lucrul pe fond. Conform regulamentului, în 14 zile, Comisia juridică trebuie să prezinte raportul Biroului permanent şi apoi să fie transmis plenului pentru votul final", a declarat preşedintele Senatului, Anca Dragu, citată de Agerpres.
Întrebată dacă este posibil ca întreaga procedură să fie finalizată săptămâna viitoare, Dragu a spus: "Este posibil, dar legea ne dă un termen de 14 zile. Este o săptămână destul de aglomerată. Vom vedea ce decide Comisia juridică".
Procurorii anticorupție au cerut, miercuri, Parlamentului să-i ridice imunitatea fostului ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog. Acesta este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri.
Nu este prima dată când anchetatorii cer aviz în cazul senatorului pentru o angajare fictivă. Este vorba de plata făcută persoanei angajate drept consilierul său personal timp de un an pentru activități pe care nu le-a făcut, dar pentru care fostul ministru a și semnat foile de prezență și două contracte de muncă pe numele acesteia, anunță procurorii anticorupție.
Mai multe articole despre:
senat
comisie juridica senat
anca dragu
presedinte senat
florian bodog
dna
coruptie bodog
trimitere in judecata florian bodog
ministerul sanatatii
psd