MENIU

Conducere TVR riscă fie demisă. Raportul, aviz negativ în comisiile pentru finanţe

<p>Stelian Tănase</p>

Parlamentul face primul pas către demiterea lui Stelian Tănase din funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune. Comisiile de buget-finanţe au respins contul de execuţie bugetară al TVR pentru anul 2014.

Avizul este necesar pentru dezbaterea Raportului de activitate al Televiziunii, care va fi analizat şi votat în Comisiile de Cultură ale Parlamentului, apoi în plen.

Liberalii au anunţat că nu vor participa la şedinţa Comisiilor de Cultură pentru că nu vor să " facă parte din plutonul de execuţie a SRTv".

Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demisia Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui-director general al TVR.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de peste 540 de milioane de lei şi cheltuieli totale de peste 625 de milioane de lei.

Mai multe articole despre:
Raport TVR Stelian Tănase conducere TVR