Conducător auto prins în flagrant de dare de mită! Chiar agentul de poliție l-a DENUNȚAT
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Anchete din cadrul structurii centrale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 32 ani, în timp ce dădea, cu titlu de mită, suma de 1.000 lei unui agent de poliție.
În fapt, în aceeași zi, un agent de poliție din cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Poliției Rutiere, a formulat denunț la Direcția Generală Anticorupție cu privire la faptul că, un conducător auto depistat în trafic în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice un autovehicul, i-a oferit suma de bani menționată pentru a nu-i întocmi dosar penal și pentru restituirea permisului de conducere.
Denunțul a fost înaintat de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind organizată acțiunea de prindere în flagrant.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, anunță DGA.