Condimentul popular care te apără de bolilele secolului
Bolile de inimă, inflamaţiile articulare, afecţiunile neuronale şi cancerul sunt câteva dintre problemele comune ale secolului în care trăim. Din fericire, le poţi ţine la distanţă prin consumul constant al unui condiment care a devenit extrem de popular.
Este vorba de turmeric, un condiment care este folosit cu precădere în mâncărurile indiene, dar a început să devină din ce în ce mai cunoscut şi la noi, deoarece are multe beneficii asupra corpului.
Diminuează inflamaţiile din corp
Inflamaţiile din corp care nu sunt diminuate la timp cresc riscul apariţiei artitrei şi a altor afecţiuni cronice. Însă, printr-un consum constant de turmeric îţi diminuezi inflamaţiile din corp, deoarece substanţele din compoziţia acestui condiment blochează proteina NF-KB care favorizează apariţia inflamaţiilor. Astfel, se reduc simptomele artritei şi ale bolii Azheimer, o afecţiuni care atacă creierul.
Neutralizează radicalii liberi
Curcumina, ingredientul activ din compoziţia turmericului acţionează ca un antioxidant puternic, care are ca rol principal neutralizarea radicalilor liberi din corp ce pot duce la apariţia multor probleme de sănătate.
Află ce alte beneficii are acest condiment şi cum se foloseşte.