MENIU

Condimentul minune care te ajută să-ți menții silueta chiar dacă te înfrupți din sarmale și cozonaci

Ghimbirul este unul dintre aliaţii de nădejde ai persoanelor care vor să dea jos kilogramele în plus. În procesul de slăbire, pe lângă consumul constant de ghimbir, se recomandă şi efectuarea de exerciţii fizice regulate.

Folosit încă din antichitate, ghimbirul are un rol important în tratarea problemelor digestive. Mai exact, ghimbirul calmează durerile stomacale şi normalizează digestia, ceea ce duce la o bună funcţionare a sistemului digestiv pentru a putea susţine procesul de slăbire.

Potrivit specialiştilor, ghimbirul stimulează metabolismul, ceea ce determină arderea rapidă a caloriilor. În cazul persoanelor care consumă ghimbir frecvent, senzaţia de saţietate de instalează rapid şi astfel se reduce numărul de calorii consumate. Şansele de a slăbi sunt mai mari atunci când în cura de slăbire se introduce ghimbirul, decât dacă s-ar opta doar pentru dietă şi exerciţii fizice, conform doctorulzilei.ro.

Acest lucru este susţinut de numeroasele studii realizate pe şoarecii de laborator, care au fost hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi, dar care au reuşit să slăbească după ce le-a fost administrat ghimbir.

Mai multe articole despre:
sănătate Crăciun probleme digestive ghimbir