Condimentul care te scapă de depresie și infarct
Incredibil de iute, acest condiment renumit la nivel mondial, datorită puternicelor sale proprietăţi detoxifiante, este un prieten de nădejde al organismului şi un duşman veritabil al bolilor de tot felul. Piperul de Cayenne sau piperul roşu acţionează ca medicament util pentru o largă varietate de boli, de la delir, tremur, febră, amigdalită şi dureri în gât, până la arsuri în stomac, flatulenţă, dispesie, scarlatină, gută, menoragie la femei, hemoroizi sau paralizie.
Piperul Cayenne conţine vitaminele A, B şI C, şi doze semnificative de calciu şi potasiu. Acest tip de piper este considerat un antioxidant cu putere mare asupra bacteriilor şi radicalilor liberi. Combate stresul, tonifică sistemul imunitar, calmează durerile şi menţine sănătatea oaselor. Potasiul ajută la reglarea tensiunii şi la buna funcţionare a ţesuturilor.
Dureri de cap, migrene
Piperul de Cayenne are puterea de a stimula un răspuns la o durere în altă parte a corpului, păcălind astfel creierul să îşi mute atenţia de la locul dureros, reducând astfel durerea.
Alină durerile musculare de artrită şi osteoartrită
Piperul Cayenne poate fi strecurat în ceaiuri, tincturi sau poate fi adăugat sau găsit în creme şi unguente aplicate extern, pe locurile dureroase. Poate fi folosit pentru calmarea spasmelor musculare, destinderea junghiurilor sau eliminarea durerilor cauzate de osteoartrită. Medicii îl recomandă în artrită, inflamaţii şi psoriazis. Capsaicina din piperul roşu provoacă dureri temporare la nivelul pielii, şi prin aceasta trimite semnale chimice în corp, oferind alinare asupra durerilor articulare. Durerile dispar treptat de la aplicare, deşi la început senzaţia de durere creşte.
Scade colesterolul, previne atacul de cord şi accidentul vascular cerebral
Piperul de Cayenne este un leac redutabil pentru afecţiunile inimii. Se poate lua un supliment cu piper Cayenne pentru reducerea colesterolului, trigliceridelor şi a zahărului din sânge pentru echilibrarea fluxului de sânge şi dizolvarea posibilelor cheaguri de sânge . Piperul roşu este de asemenea eficient în oprirea sângerărilor. Persoanele cu glicemia mică nu ar trebui să ia acest supliment, deoarece poate avea un efect hipoglicemiant puternic. Piperul cayenne ajută la reducerea riscului de ateroscleroză şi combate factorii care pot duce la formarea cheagurilor de sânge. Acest lucru înseamnă prevenirea atacurilor de cord şi accidentelor vasculare cerebrale.
Proprietăţi anti-iritante
Piperul Cayenne are capacitatea de a uşura disconfortul cauzat de dureri în gât, tuse spasmodică, gastrite, ulcer sau diaree.
Bun pentru digestie
Piperul Cayenne este un binecunoscut ajutor digestiv. Acesta stimulează tractul digestiv, crescând fluxul de producţie al enzimelor şi sucurilor gastrice, contribuind astfel la metabolizarea alimentelor şi eliminarea toxinelor. Piperul roşu ajută la calmarea gazelor intestinale, prin stimularea mişcărilor peristalice intestinale. Mai mult, acest tip de piper stimulează producerea de salivă, care este un element esenţial pentru o digestie bună.
Detoxifierea întregului corp
Una dintre cele mai cunoscute proprietăţi ale piperului de Cayenne este stimularea sistemului circulator. Acesta creşte pulsul limfatic şi ritmul digestiv. Prin capacitatea de încălzire a corpului, procesul de detoxifiere apare natural şi simplu. Piperul Cayenne ne ajută să transpirăm şi să eliminăm toxinele. O băutură excelentă pentru detoxifierea completă a corpului se poate prepara din suc de lămâie, miere şi piper Cayenne.
Sursa: ZiuadeCluj