Condiții ireale la sediile de Poliție din țară: Igrasie, tavane improvizate și toalete în curte
Clădiri insalubre, cu pereţii plini de igrasie şi cu grupurile sanitare în fundul curţii. În astfel de imobile funcţionează sute de posturi de poliţie din ţară. Autorităţile susţin că au renovat, anul acesta, un sfert din sediile cu probleme. În continuare însă peste 1.500 de posturi de poliţie arată aproape ca în Evul Mediu, potrivit Realitatea TV.
Indignaţi de condiţiile în care lucrează mii de poliţişti, liderii sindicali au făcut publice imagini din mai multe posturi româneşti de Poliţie.
“Un nivel de civilizație absolut primitiv. În Poliție, din păcate, se practică ideea că merge și așa. Le este frică să facă petiții, să reclame, să își ceară drepturile. Au grupuri sanitare în fundul curții”, a declarat Emilian Păscuț, lider sindical.
În anul 2016, peste 1.500 de sedii ale Poliţiei Rurale ar avea toaletele în curte. Şi asta se întâmplă chiar şi la câţiva kilometri de centrul Capitalei.
În localitatea ilfoveană Mogoşoaia, poliţiştii ar fi avut până de curând un grup sanitar ca în Evul Mediu. Liderii sindicali susţin că, după ce au sesizat conducerea Poliţiei Române, a fost construit imediat un grup sanitar în sediu.
Probleme ar fi şi în Bucureşti. Reprezentanţii Sindicatului ‘’Diamantul’’ susţin că, la Secţia 21, pereţii sunt plini de igrasie, iar tavanul e acoperit cu folie de plastic pentru a nu ploua în interior.
Anul acesta, aproape 600 de sedii au fost renovate şi modernizate.
,,Sunt peste 2.200 de imobile pe care le avem în administrare în zona rurală, unele dintre ele cu investiţii în urmă cu foarte mulţi ani. Anul acesta au fost investiţii şi lucrări de reabilitate în peste 25% din aceste imobile, dar e puţin ca şi număr total. Sunt localităţi unde infrastructura comunităţii nu permite — şi la acest moment mai sunt grupuri sanitare în zona din afara clădirii (...).", a declarat Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, potrivit Agerpres.