MENIU

Condamnaţi pentru FRAUDE ELECTORALE: "Liderii PSD ne-au asigurat că nu vom păţi nimic"

Condamnaţi pentru FRAUDE ELECTORALE: 'Liderii PSD ne-au asigurat că nu vom păţi nimic'

Cel mai mediatizat dosar de fraudare a Referendumului este cel în care a fost trimis în judecată vicepremierul României, Liviu Dragnea, și alte 76 de persoane. El este acuzat de DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul.

Dragnea ar fi folosit zece metode pentru fraudare a votului, printre care votul multiplu, turismul electoral şi falsificarea de semnături. Următorul termen din procesul lui este pe 3 septembrie 2014. Doi dintre complicii săi au recunoscut faptele şi au făcut mărturisiri complete în faţa judecătorilor Curţii Supreme. Totul pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară.

La începutul acestei luni, scrie evz.ro, completul de cinci judecători al Curţii Supreme a decis condamnarea lui Marius și Simona Preduț la câte un an și patru luni închisoare cu suspendare. Cei doi au fost membri ai Secţiei de votare 105 din comuna Bistriţa- Nouă (Olt).

Marius a explicat că frauda a fost pusă la cale într- o sală de sport din localitatea Piatra- Olt, unde erau mai mulți lideri USL locali, printre care primarul, viceprimarul și consilierul PSD, Constantin Diță (trimis în judecată în acest dosar). Ei au spus că liderii i-au asigurat că nu vor păţi nimic, deoarece „toată lumea este PSD-istă”.