MENIU

Concert Carla's Dreams, ANULAT. Inspectorul șef al ISU Neamț, declaraţie de ULTIMĂ ORĂ

Situația apărută la concertul "Carla's Dreams", de vineri, de la "Galleria Mall" Piatra Neamț, nu poate fi comparată din niciun punct de vedere cu tragedia de la "Colectiv", a declarat, luni, într-o conferință de presă, inspectorul șef al ISU Neamț, colonel Ioan Nițică.

Spre deosebire de clubul "Colectiv", care la momentul tragediei nu avea autorizație de securitate la incendiu și nici autorizație de funcționare, complexul "Galleria Mall" este autorizat de Primărie și are autorizație de securitate la incendii din partea ISU, emisă în 18 iunie 2012.

"Nu poate fi asemănat cazul de la Galleria Mall cu cel de la Colectiv pentru că nu era o situație unde să nu fie vizibilitate și erau foarte multe căi de evacuare dimensionate pentru peste 1.000 de persoane. Obiectivul avea autorizație de securitate la incendiu cu acoperire totală. Acolo avem rețea de stingere cu hidranți interiori, rețea cu hidranți exteriori, avem rezervă de apă, instalații de pompe, instalații de detectare și semnalizare a incendiilor cu acoperire totală, instalații de springlere, instalații de desfumare. Obiectivul stă foarte bine pe securitatea la incendiu. Au existat riscuri pe partea de evacuare dar pentru că există suficiente căi de evacuare, corect dimensionate, și nu s-a generalizat fenomenul de panică — unul din fenomenele psihice negative care apar în situații de urgență — acest risc a fost ținut într-o zonă de acceptabilitate. 'Colectiv' este pentru noi un eveniment din care s-au învățat foarte multe lecții. Și de la acest eveniment avem lecții învățate. Acest risc a fost ținut sub control, nu am avut panică generalizată", a declarat colonelul Ioan Nițică, inspectorul șef al ISU Neamț.

Potrivit sursei citate, Galleria Mall Piatra Neamț a primit autorizație de securitate la incendiu pentru un număr maxim de utilizatori de 2.250 persoane, iar la concertul de vineri, numărul acesta nu a fost depășit, relatează agerpres.ro.

Totodată, inspectorul șef al ISU Neamț a precizat că ia în calcul propunerea, la nivel județean, a unei reglementări, ca acolo unde nu se poate contoriza numărul de persoane la evenimente cu acces liber în interior, să nu mai aibă loc aceste evenimente.