MENIU

Comuniștii au ascuns dovezile aterizării unui OZN în România

Aterizarea unui OZN, camuflată de comuniști
OZN aterizat

Doi profesori susțin că în 1987, când se aflau cu elevii la cules de struguri în județul Buzău, au fost martorii aterizării unui posibil OZN. Ei au povestit cum regimul comunist a ascuns, la vremea respectivă, dovezile legate de acest incident.

Doi profesori de la o școală din comuna Maracineni, județul Buzău, au arătat cum autoritățile comuniste au interzis mult timp accesul în zona respectivă, iar lor le-a fost impus să nu vorbească deloc despre ce au văzut.

Cei doi susțin că au văzut ceva că o stație-mamă, din care s-au desprins patru sfere argintii ce zburau deasupra unui lan de porumb, una dintre ele aterizând.

"Stația respectivă începea să pulseze luminos. S-au desprins patru obiecte, ca niște sfere arginții, care au coborât până la vreo 100 metri, după care unul s-a așezat pe sol. Celelalte trei parcă patrulau, se îndepărtau și reveneau. Apoi toate acele obiecte s-au unit cu globul luminos, presupusa navă-mamă și au dispărut", a povestit profesorul Nicolae Pogonaru.

Acesta a adăugat că nici unul dintre cei de lângă el nu a avut curajul să meargă cu el până la locul aterizării. "Am mers singur vreo trei kilometri până la acel loc. Am descoperit un lan de porumb, care avea cocenii arși de o căldură foarte mare. Am dedus că pe acolo a trecut obiectul acela în timp ce se îndreptă spre lanul de lucernă de alături, unde a aterizat. Era ars tot, pe un cerc mare de câteva sute de metri pătrați. Erau și trei găuri cu diametru cam de 2 metri", a adăugat Pogonaru.

Spusele profesorului Pogonaru au fost confirmate de colegul său, Nicolae Iordache, unul dintre dăscălii martori ai neobișnuitei întâmplări. "Nu-mi pot explica nici acum, după atâția ani, ce s-a întâmplat atunci. Cam tot ce v-a spus Nicu Pogonaru am văzut și eu, doar că nu de la început și nu m-am dus până la acel lan de lucernă. Deși autoritățile ne-au impus să nu spunem nimic, noi mai povesteam pe ascuns această întâmplare ", a declarat profesorul de sport, potrivit Adevarul.

Pogonaru mai povestește că autoritățile comuniste au fost în alertă maximă și au interzis, timp de luni de zile, accesul în zonă. Securitatea i-a amenințat pe martori, interzicându-le să sufle vreun cuvânt despre incident.

Mai multe articole despre:
OZN