MENIU

Decizia privind instituirea carantinei în satul prahovean Gornet, anulată de CAB. Hotârârea nu este definitivă

decizie

Curtea de Apel București a anulat, marți, ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență de carantinare zonală în comuna prahoveană Gornet. Decizia nu este definitivă, însă este executirie. Pe de altă parte, Curtea a respins solicitarea referitoare la plata unor daune de 4 milioane de euro.

Este vorba de satul Gornet Cuib, care a intrat oficial în carantină zonală pe 22 iulie și ar fi trebuit să fie ridicată mâine, pe 5 august.

Măsura a fost luată după ce DSP a anunțat că 15 din cei 2.800 de locuitori au fost depistați pozitivi la testul COVID-19.

Magistrații au respins, însă, solicitarea autorităților locale de a fi despăgubite cu suma de 4 milioane de euro. 

Avocatul Primăriei Gornet, Bogdan Dumitru, a atacat in instanță ordinul șefului DSU. Avocatul a cerut , în numele localnicilor, și despăgubiri morale de 500.000 de euro de la DSU. În întâmpinarea făcută pe adresa Curţii de Apel Bucureşti, localnicii din Gornet au precizat că aşteaptă inclusiv scuze din partea celor care au emis ordinul de carantinare.

"Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei", se arată în decizia Curții de Apel.

Decizia nu este definitivă. Poate fi depus recurs în următoarele două zile.