MENIU

Complexul Energetic Hunedoara stă pe un butoi cu pulbere

Sindicaliștii de la Complexul Energetic Hunedoara s-au întâlnit cu prefectul județului Hunedoara.  Societatea energetic stă pe un butoi cu pulbere după decizia Tribunalului Hunedoara, care nu a admis intrarea în insolvență. Darius Cîmpean, președintele SIndicatului Muntele a declarat că există sprijin din partea prefectului.

“Avem sprijin din partea prefectului pentru a evita blocarea activității. Am ajuns ca zilierii să nu știm când se vor lua salariile. Avem sprijin din partea prefectului în ceea ce privește o mediere cu cei de la CFR Marfă, CFR Infrastructură, Transgaz și Romgaz (unii din principalii creditori ai CEH-n.r.) pentru a nu cere executarea silită a conturilor. Acest lucru ar duce la blocarea totală a activității”, a declarat Darius Cîmpean, președintele SIndicatului Muntele.

Blocarea activității la Complexul Energetic Hunedoara ar fi catastrofală. Există riscul unor aprinderi de metan, iar problemele sociale s-ar amplifica și ramifica pe toate palierele, fiind afectați chiar și cetățenii municipiului Deva.

Detalii pe Realitatea de Hunedoara

Mai multe articole despre:
Complexul energetic Hunedoara