MENIU

Compensarea facturilor la energie, la bilanț: Trei milioane de facturi în valoare de 678 milioane de lei, achitate cu cardurile de la MIPE

Familiile vulnerabile au plătit trei milioane de facturi, în valoare totală de 678 milioane lei, prin intermediul cardului de energie, arată datele publicate, marţi, de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Potrivit sursei citate, în perioada 20 februarie - 25 mai 2023, suma achitată, în numerar, pentru compensarea costului lemnelor de foc este de 62,4 milioane lei. Doar în decursul lunii mai, valoarea plăţilor pentru lemne de foc a crescut de cinci ori. Cardurile de energie au fost utilizate de peste 92.000 de beneficiari pentru plata lemnelor de foc.

De asemenea, din totalul celor trei milioane de facturi achitate, 145.000 de plăţi, în cuantum de peste 30 milioane de lei, au fost efectuate prin platforma online.

"Compensarea facturilor la energie este unul dintre programele cu cel mai mare număr de beneficiari pe care le-am derulat în sprijinul persoanelor vulnerabile, prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) şi constituie un sprijin real pentru plata facturilor la energie pentru 4 milioane de români. Împreună cu Poşta Română, urmărim zi de zi modul în care se derulează acest program pentru a interveni atunci când identificăm dificultăţi în implementare. Chiar în cursul acestei luni, reglementările au fost completate şi simplificate pentru a face acest sprijin mai eficient. Astfel, într-o singură lună - mai - s-au făcut de peste cinci ori mai multe plăţi pentru lemne decât în primele două luni de program. Mai multe, ne-am asigurat că permitem plata datoriilor mai vechi de 2023 şi că prima tranşă de 700 lei virată pe carduri poate fi folosită până la sfârşitul anului. Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alţi 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri", a declarat ministrul Marcel Boloş, citat de Agerpres.

Până în prezent, au fost emise şi distribuite mai mult de două milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili şi au fost soluţionate 17.700 anchete sociale, pentru care sunt emise şi distribuite carduri.

MIPE precizează că peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă începând cu luna februarie 2023; 700 lei/semestru, începând cu luna septembrie 2023.

Acest ajutor se poate folosi până la data de 27 decembrie 2023, pentru plata următoarelor servicii/produse: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguş, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuinţelor.