Companiile din energie, suprataxate pentru prețuri mai mici. Adrian Câciu: Impactul bugetar al compensării: 1 miliard de lei pe lună
Impactul bugetar total al plafonărilor și compensărilor facturilor românilor este de un miliard de lei pe lună, a anunțat ministrul de Finanțe. Adrian Câciu a explicat și ce măsuri s-au luat pentur producătorii care au produs creșterea prețurilor „în cascadă”.
Ministrul de Finanțe - Adrian Câciu a anunțat că impactul bugetar total al plafonărilor este de „1 miliard de lei pe luna, care va fi practic neutralizat din ceea ce inseamnă contributia pe care am impus-o”.
Guvernul României vrea să combată formarea unor prețuri în creștere la energie prin impunerea unor „contribuții” la un fond special, prin crearea acestui Fond de Tranziţie Energetică, a afirmat ministrul Finanțelor.
„S-a stabilit introducerea unei contributii la fondul de tranzitie energetica, contributie ce va fi achitata de producatorii de energie, de agregatorii de energie si gaze, furnizorii care au si activitatea de trading dar si pentru traderi. Contribuția va face venit la acest fond de tranzitie energetica, care va asigura plata cu celeritate a deconturilor facturilor de către ministerele Energiei și Muncii.
Se asigura capitalul de recuperat pentru furnizori mult mai rapid, se descurajeaza ce am vazut in piata, crearea unor preturi in crestere in cascada, departe de costu de productie sau de achizitie”, a explicat Adrian Câciu, după ședința de Guvern de joi.
Întrebat despre procedura plătirii taxei de solidaritate, miniștrii și pirtătorul de cuvânt au negat ferm că nu este vorba despre o taxă de solidaritate, ci de o contribuție.
„Nu e taxa de solidaritate, este o contributie a celor care actioneaza pe aceasta piata pentru a asigura sursa financiara in sectorul energetic. Nu e o taxa, e o contributie, ca cei care au ridicat piata vor participa solidar cu toata lumea, la aceasta situatie. Se intampla aceasta situatie nu numai in romania, ci și în Europa. (...)
Este o limitare a adaosului comercial pe lant. (...)
Producatorii au nevoie de investitii, au nevoie de un adaos comercial cunoscut. (...)
Adaosul comercial pentru trading a fost intre 1-3 la sută în ultimii 10 ani. A ajuns la 200-300-500 la sută”, a adăugat ministrul Finanțelor.