MENIU

Companiile de stat raportează câștiguri fabuloase pentru primele trei luni ale anului

Marile companii de stat și-au publicat rezultatele financiare pe primele trei luni ale anului, iar cifrele sunt surprinzătoare. O companie farmaceutică și-a dublat profitul, iar perla energiei românești, Hidroelectrica, raportează rezultate în creștere.

Antibiotice Iași - profit record!

Compania care se distanțează detașat în topul câștigurilor obținute în primele trei luni ale anului este Antibiotice Iași. Profitul net al producătorul de medicamente a fost de 22.203.410  lei, in primul trimestru, de 2,5 ori mai mare față de perioada similară din 2022.  Veniturile din vânzari au fost de 3 178.725.841 lei, în T1, față de 128.245.311 lei, în primele 3 luni din 2022.

In primul trimestru al anului 2023, veniturile din vanzarile pe piata internationala au fost de 64,8 milioane lei (13 milioane euro). Acestea au inregistrat o crestere cu 53,5% comparativ cu perioada similara din anul 2022 de 42,2 milioane lei.

Hidroelectrica, profit în creștere cu 37%

„Perla coroanei” economiei românești, compania Hidroelectrica, a raportat rezultate bune pentru primul trimestru al anului. Cel mai mare producator de energie electrică din Romania si cea mai asteptata listare la Bursa de Valori Bucuresti, a incheiat primul trimestru (T1) din 2023 cu venituri de 3,37 miliarde de lei, in crestere cu 37% fata de aceeasi perioada din 2022 in timp ce profitul net s-a majorat cu 34% la 1,74 mld. lei.

 Energia electrica vanduta in T1/2023 a fost de 4,83 TWh, mai mare cu 44,7%, la un pret mediu al energiei care a stagnat la 656 lei/MWh.

'Conform conducerii, in T1 2023 Hidroelectrica SA a inregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 230,6 milioane Lei, in scadere cu 32,2% fata de T1 2022 si un cost cu apa uzinata de 163,6 milioane Lei, in crestere cu 47,5% fata de T1 2022. La 31 martie 2023 lichiditatile companiei erau de 4,89 miliarde Lei.

Nuclearelectrica, venitri cu 13,5% mai mari 

Nuclearelectrica, singurul producator de energie nucleara din Romania, a incheiat primul trimestru din 2023 cu venituri de 2,1 mld. lei, mai mari cu 13,5% fata de cele din primele trei luni din 2022, in timp ce profitul net s-a diminuat cu 6,4% la 767 mil. lei, arata datele din raportul trimestrial publicat vineri la Bursa de Valori. Productia bruta de energie electrica a celor doua unitati operationale ale CNE Cernavoda a fost de 2.998.845 MWh in trimestrul I 2023; din aceasta productie bruta, consumul propriu tehnologic al Unitatilor in timpul functionarii a fost de 229 mii MWh in trimestrul I 2023. Astfel, energia electrica produsa si livrata in Sistemul Energetic National ( SEN ) a fost de 2.769.639 MWh in trimestrul I 2023, fata de aceeasi perioada a anului 2022 (2.789.331 MWh), reprezentand o scadere de 0,7% . 

Romgaz, profit în scădere

Profitul net al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producator de gaze din tara, s-a redus cu mai putin de 1% in primul trimestru al anului 2023 fata de aceeati perioada din 2022 pe fondul scaderii productiei si a vanzarilor. Paradoxal poate, reglementarea pretului a ajutat rezultatele companiei.

Grupul Romgaz a inregistrat in primul trimestru al anului 2023 o cifra de afaceri de 2,9 miliarde de lei, in scadere cu 26%, comparativ cu cea realizata in primul trimestru al anului 2022, arata raportul companiei trimis Bursei de Valori.

Profitul net consolidat al companiei a fost de 970 de milioane de lei, in usoara scadere (0,98%) fata de cel din primele trei luni ale anului 2022, pe fondul unei scaderi a cantitatilor de gaze extrase cu aproape 5,4% fata de primul trimestru din 2022, pana la 1,23 miliarde de metri cubi de gaze. La randul ei, cantitatea de energie electrica produsa a fost de 323 GWh in T1 2023, cu 6,5% mai mica fata de perioada similara a anului trecut.

Alro Slatina, cădere liberă

Alro Slatina, unul dintre cei mai mari producatori de aluminiu integrati pe verticala din Europa, dupa capacitatea de productie, a inregistrat in T1/2023 o cifra de afaceri consolidata de 822 milioane lei, cu 25% mai mica fata de perioada similar din 202,  cand a fost de 1,1 miliarde lei, si o pierdere neta de 52 milioane lei, fata de pierderea neta de 18 milioane lei in T1 2022, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

Rezultatele grupului au fost afectate in acest an de cererea mai scazuta de aluminiu pe pietele internationale si de costurile ridicate pentru materiile prime, inclusiv energia.