Compania de Drumuri, amendată pentru că nu a împrăștiat antiderapant. Cât va trebui să plătească
Compania de Drumuri şi Autostrăzi a fost amendată de poliţişti pentru că nu a împrăştiat material antiderapant pe Autostrada 1, în judeţul Argeş, unde, în urma ninsorilor de vineri, s-au produs tamponări peste tamponări. Sancțiunea este modică: 3.045 de lei.
Din cauza poleiului, s-au produs mai multe tamponări în lanț pe tronsonul cuprins între kilometrii 106 și 120. Circa 20 de mașini au fost implicate în accidente, vineri, pe această porțiune de drum. O persoană a fost rănită, dar nu grav, fiind transportată la spital cu o ambulanță.
"Politiştii au constatat că pe acest tronson, în zonele podurilor, se formase polei. Au aplicat o sancţiune contravenţională administratorului de drum, pentru faptul că nu a luat măsurile necesare să menţina starea de viabilitate a părţii carosabile conform standardelor în vigoare", a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Argeş, Mădălin Zamfir.
Reprezentanţii Companiei de Drumuri se apără şi spun că şi-au făcut treaba, însă vremea le-a dat bătăi de cap. Amenda primită de la oamenii legii este de 3.045 de lei, însă CNAIR susţine că o va contesta în instanţă.
ONG-iştii spun că şoferii implicaţi în accidente trebuie să dea în judecată compania de drumuri, pe care o acuză că încearcă să găsească justificări.
Compania de Drumuri susţine că, în ultimele zile, a împrăştiat în toată ţara 983 de tone de material antiderapant şi a folosit 231 de utilaje.