MENIU

Compania care a dat afară 10.000 de angajaţi şi a făcut PROFIT RECORD

<p>Ai fost concediat de la jobul anterior? Cum explici asta la interviu</p>

Compania din care s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă în perioada de criză este producătorul de petrol şi gaze OMV Petrom, care este de altfel şi cel mai mare angajator privat din economie.

Aflată într-un amplu proces de restructurare încă de la privatizare, Petrom a raportat anul trecut 10.800 de salariaţi în minus faţă de anul 2008, rămânând cu circa 19.000 de salariaţi, scrie Business Magazin.

Remarcabil  este însă că 2013 a fost anul în care compania a raportat un profit record de peste un miliard de euro, raportat la afaceri de 5,4 miliarde de euro.

Pe locul doi în topul restructurărilor se află Poşta Română, compania de stat care este totodată şi cel mai mare angajator din economie şi care şi-a redus efectivul de personal cu peste 6.700 de oameni din 2008 până în prezent.

În total, topul celor mai mari zece angajatori care au făcut concedieri au cu 55.000 de angajaţi mai puţini faţă de 2008, în timp ce efectivele de personal al celor zece companii care au făcut cele mai multe angajări în criză au crescut cu 36.000 de oameni în ultimii cinci ani.

Mai multe articole despre:
Petrom Petrom OMV