MENIU

Comoara imobiliară de 4 milioane de euro. Primarul care vrea să fure casa de cultură

Casa de Cultură a sindicatelor din Sf. Gheorghe

Comoara imobiliară de 4 milioane de euro, mai exact, Casa de Cultură din Sfântul Gheorghe, a devenit motiv de scandal între primarul maghiar din localitate și sindicate. Edilul Antal Arpad vrea să treacă clădirea, care se află în patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, în proprietatea primăriei. Acesta face apel și la Guvern să rezolve situația juridică a instituției. O reacție a venit și de la conducerea sindicatelor, care acuză că, „edilul vrea să pună mâna pe un bun care nu aparține statului”.

Dragoș Frumosu, presedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, spune că sunt 4 mari confederații patronale care se erijează în urmașele fostei UGSR - Uniunea Generală a Sindicatelor din România. Frumosu susține că acestea caută să facă doar profit de pe urma clădirilor din patrimoniul UGSR, niciun ban nefiind investit în renovarea imobilelor. 

„UGSR deține modificarea sediului care este atacată de cele 4 mari confederații. De ce? Le e teamă de modalitatea prin care au preluat patrimoniu UGSR. Casa de Cultură din Sfântul Gheorghe arată jalnic pentru că domnii de la cele patru mari confederii patronale au făcut o asociație de administrare a caselor de cultură și nu s-au ocupat prea mult de aceste clădiri de patrimoniu. În tote aceste imobile au funcționat afaceri precum săli de bingo sau baruri și restaurante, iar banii nu se știe unde s-au dus. Am citit despre intențiile primarului din Sfântu Gheorghe, m-am întîlnit cu el și cu șef patrimoniului din primări. Le-am arătat că avem o sentință judecătorească, le-am explicat că fac o greșeală legală, pentru că statul nu poate interveni, imobilul fiind construit pe banii membrilor sindicatului. Le-am propus să accesăm fonduri europene pentru repararaea ei. De când le-am propus toate aceste variante, nu am mai primit niciun raspuns. Mai mult, primarul a declarat inclusiv că UGSR nu mai există. Sunt șocat!”, a declarat Dragoș Frumosu, presedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară.

El psune că pînă acum sindicatul pe care îl reprezintă nu a întreprins nicio acțiune din cauză că sunt multe procese pe rol în această speță.

„M-a întrebat primarul de ce nu am acționat până acum. I-am spus că sunt multe procese în instanță. Așteptăm să se termine. Am cerut către unitățile de cadastru să oprească astfel de procese. Confederațiile sindicale încearacă să le intabuleze, dar fără a avea certificat de proprietate pe ele. Reprezentanții confederațiilor sindicale vor doar să scoată bani de pe urma acestor imobile”, a declarat Frumosu