Comisia Europeană va semna miercuri un contract pentru 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer – BioNTech
Comisia Europeană va semna miercuri un contract pentru 300 de milioane de doze din vaccinul anti-Covid dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech, a anunțat președinte CE, Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat al executivului european.
Tratamentul dezvoltat de BioNTech (Germania) și Pfizer (Statele Unite) este cel mai avansat dintre toate cele anunșate în acest moment în țările vestice. Potrivit șefului Pfizer, vaccinul are o rată de eficiență de peste 90%, potrivit unui studiu clinic la care au participat peste 43.000 de voluntari.
Vaccinul ar putea intra în producție încă din acest an, iar dozele vor fi împărțite concomitent în toate statele membre UE.
Acesta e cel de-al patrulea contract semnat de Comisia Europeană cu companii și institute din industria farma pentru achiziționarea de vaccinuri, în cazul în care își dovedesc viabilitatea.