Comisia Europeană propune o serie de măsuri pentru protejarea populației de prețurile uriașe la energie
Comisia Europeană prezintă uns et de măsuri pe care statele membre să le ia pentru a amortiza impactul creșterii prețurilor la nivel mondial.
Măsurile propuse de Comisia Europeană sunt unele temporare, până când această criză energetică va fi depășită.
Printre măsurile propuse de Comisia Europeană se numără: sprijinul de urgenţă pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi şi reduceri specifice în materie de taxe şi impozite.
"Creşterea preţurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creşteri asupra gospodăriilor şi a întreprinderilor în această iarnă. În acelaşi timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient şi mai flexibil pentru a face faţă eventualelor volatilităţi cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziţiei. Situaţia actuală este excepţională, iar piaţa internă a energiei a funcţionat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcţioneze şi în viitor, transformând în realitate ţintele Pactul verde european, consolidându-ne independenţa energetică şi îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă", a declarat Kadri Simson, comisarul european pentru energie